miercuri, 17 noiembrie 2010

Arta de a invinge..

           A fi filosof inseamna a fi drept ca o lance care inainteaza impotriva vantului, prin neguri, mai presus de cunoscut sau necunoscut. Filosoful este ``Indragostitul de Adevar``,``Indragostitul de Intelepciune``, cel care pune cautarea acestei Intelepciuni mai presus de orice altceva. Poate ca un indragostit nu este o fiinta foarte inteliganta, dar este o fiinta convinsa ca isi va atinge scopul propus,o fiinta nobila care incearca din rasputeri sa ajunga la ceea ce intrezarest dincolo.
          Tema acestui post este cea a misterioasei sau dificilei Arte de a Invinge. Cand spun a invinge, nu  ma refer la a invinge pe cineva, la a dobora porti,ziduri,la a simti ca ceilalti sunt mai slabi decat noi,ci la ceva mult mai profund. Am citit undeva ca Arta Fericirii consta in a atinge obiective,dar nu in dauna altora, nu bazandu-ne pe nefericirea celorlalti;de fapt, Arta de a Invinge consta in a ne putea atinge scopurile fara a-i folosi pe ceilalti ca trepte,fara a ne afirma trecand peste cei slabi,fara a-i calca in picioare pe cei care in aparenta nu tin pasul cu noi, ci actionand intr-un mod diferit,din toata inima si toate puterile noastre.
           Astazi ne imaginam totul prin formule, toate trumfuriile si solutiile le teoretizam in adevarate sisteme. Daca ceva merge rau, este de vina sistemul politic;daca avem probleme economice, de vina este administratia;si nu ne intrbam niciodata: oare nu este o problema umana? Oare nu sunt eu de vine intr-un fel sau altul? Pana ud se manifesta influentele sistemelor?Si pana ud. lucrurile depind de aceasta farama de Dumnezeu indragostita, care este omul?
           A invinge nu inseamna in acest moment sa ajungem sa ne implinim toate dorintele,planurile; aceasta ar fi victoria finala..Ori ud e farmecul? Trb. sa invingem pas cu pas, sa depasim inca o treapta, si pe urmatoarea...Una dintre cele mi mari greseli pe care le comitem astazi, at.cd ne aflam in fata unei scari, este ca privim ansamblul in sine si ne propunem sa urcam su nu intreaga scara.Aceasta cred ca nu este o atitudine psihologica potrivita in infruntarea greutatiilor, trb. sa ne propunem sa urcam treapta cu trepta. Dc. privim mereu doar sus, lucru care se intampla multor idealisti, este usor sa ne impiedicam de la primele trepte.
            Am citit undeva ca cele mai bune spade se realizeaza prin lovire si sunt trecute de la frig la cald si invers, intr-un mod foarte brutal. Oare noi nu trb sa fim caliti? Sa primim lovituri de la viata asa cum spada primeste lovituri pe nicovala.Cd. se lucreaza cu nicovala, pe langa loviturile de cican, se pot auzi si ate sunete. SUnt strigatele mtalului care se simte zdrobit.Da, spadastriga, dar ramane pe loc, pana acest fier care era doar un simplu metal,brut, se transforma prin lovire-intr-o lama de otel. Acest proces il vad simmlat cu procesul propiei nostre forjari prin intermediul vietii.
            Astazi alergam in general dupa bani,faima,recunostere,o masina, un apartament mai mare, un tip de frigider care face cubulete de gheata etc. astfel ne aflam mereu in tensiune, nimic nu ne ajunge, deoareceni se pare ca avem putine lucruri, ca avem nevoie de ceva nou. Acesata ete marea fantasma a nevoii de consum care ne-a fost intiparita in suflet si este uan dintre cele mai rele forme de materialism.Ar trb. sa stim sa ne multumim cu lucruri mai simple. Nu spun ca ar trb.sa renuntam sa avem mai mult, ci ca ar trb. sa fim impacati cu noi insine si apoi sa vedem in ce mod putem prospera putin mai mult.
            SEcretul consta in a sti, realmente ce putem fce,cum putem face, precum si in a acorda toata atentia si a depune tot efortul nostru in aces scop...
Pe 15 noiembrie, agentia spatiala americana a anuntat ca este posibil sa fi identificat cea mai tanara gaura neagra din Univers. Denumita SN 1979 C, posibila gaura neagra se afla la o distanta de aproximativ 50 de milioane de ani lumina fata de Terra – ceea ce o face cea mai apropiata gaura neagra fata de Pamant descoperita pana in prezent. Cat de periculoasa este ea?
Anuntul NASA a luat prin surprindere comunitatea stiintifica: desi cercetatorii americani inca nu au demonstrat ca SN 1979 C este o gaura neagra, cea mai tanara observata pana acum - 30 de ani - si cea mai apropiata de Terra;aceasta este cea mai probabila ipoteza pe care o au la indemana. In eventualitatea in care observatiile astronomice viitoare vor demonstra ca supernova 1979 C este cu adevarat o gaura neagra, apare intrebare ce pericole prezinta acest obiect astronomic pentru Pamant.
O gaură neagră este un obiect astronomic cu un câmp gravitaţional atât de puternic, încât nimic nu poate scăpa din interiorul lui: nici macar lumina pe care o absoarbe - din pricina acestui fenomen, venind si numele de gaura neagra. Gaura neagra produce o deformare a spatiu-timpului din pricina mesei sale foarte dense. In jurul gaurii negre se formeaza o suprafata care marcheaza un punct fara de intoarcere, denumit in limbaj stiintific event horizon, orizont de evenimente. Orizontul de evenimente este o granita a spatiu-timpului, peste care daca un fenomen, un obiect sau o persoana a trecut, aceasta nu mai poate fi observata din afara. In ciuda faptului ca are un interior invizibil, o gaura neagra poate fi observata prin intermediul interactiunilor pe care le are cu celelalte elemente ale materiei.
Atunci cand stele de cel putin 20 de ori mai masive decat Soarele nostru intra in colaps si nu mai pot sustine reactiile care au loc in interiorul lor, explodeaza, transformandu-se in supernova: particulele din miezul fostei stele se zdrobesc una din alta din pricina propriei gravitatii. O supernova se poate transforma fie intr-o gaura neagra, fie intr-o stea neutronica. Din observatiile pe care le avem pana in prezent, oamenii de stiinta trag concluzia ca o gaura neagra supermasiva, de proportii uriase, se afla in centrul fiecarei galaxii. Astfel de gauri negre ajung intr-un final, in milioane de ani, sa-si inghita galaxia, iar apoi calatoresc prin univers intersectandu-se cu alte galaxii si continuand procesul de "inghitire": stele, planete, sisteme solare sau chiar galaxii intregi sunt absorbite de gaurile negre.

In ceea ce priveste pericolul pe care posibila gaura neagra SN 1979 C il prezinta pentru Terra, acesta este deocamdata non-existent. În ceea ce priveşte distanţa uriaşă a Galaxiei M100 aţă de noi, sMihai Dascălu, referent la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", Bucureşti a explicat pentru Gandul ca: "Este foarte aproape de noi, raportat la scară cosmică. Însă raportat la galaxia noastră, deci la vecinătate, este inimaginabil de departe". Pentru a înţelege şi mai bine distanţa, putem compara cu faptul că luminii Soarelui, spre exemplu, îi ia opt minute să ajungă pe Pământ. Mai departe, cea mai apropiată stea de Soare se află la o distanţă de patru ani lumină. Comparativ cu spaţiul Universului, gaura neagră se află "undeva în grădina noastră", spunea astrofizicianul Alex Filippenko de la University of Berkeley (California) în conferinţa de presă televizată a NASA.

vineri, 12 noiembrie 2010

Impreuna suntem fericiti!

           Nu ar fi frumos sa privim viata de cuplu ca pe o vacanta vesnica, sa nu ne mai gandim la asa-zisele nemultumiri care ne consuma energiile, sa nu ne cramponam de fiecare gest pe care il consideram deplasat?
          In opinia mea, in orice relatie de dragoste adevarata nu exista "trebuie", nu exista nimic impus, facut din obligatie, nu exista egoism sau mandrie.Conteaza foarte mult modul in care traiesc cei doi unul alaturi de celalalt, cum se iubesc, cum se cearta, cum se impaca, cum se doresc, cum fac dragoste, cum le este dor unul de celalalt...
         Mi-ar placea sa realizam mai des ca suntem fericiti unul cu celalalt si ca asta conteaza cel mai mult pe lumea asta! Ce ar fi, asa din senin, sa iti suni iubitul si sa spui: "Te-am sunat sa iti spun ca sunt fericita! Am realizat asta azi dimineata cand m-am trezit si te-am vazut langa mine in pat; sunt fericita si datorita faptului ca m-am gandit acum la tine si stiu ca existi"?
Ce daca si-a lasat iar hainele aruncate prin casa, ce daca a uitat, pentru a mia oara, sa lase jos capacul de la toaleta, ce daca a uitat de aniversarea de la primul sarut? Oare sunt acestea niste incalcari ale unor legi atat de importante? Ne stau ele in calea fericirii?
Uitam un lucru foarte important: un cuplu poate fi incredibil de fericit, dar fara sa isi dea seama, pentru ca ambii parteneri sau unul dintre ei ia in considerare numai nimicurile care distrug relatia, fara a vedea lucrurile care fac din cuplu unul foarte fericit.
Si deseori se intampla sa ne dam seama de fericirea pe care o simtim doar in momentul in care ne despartim de partener, dupa ce inselam, ne certam etc.
        De cate ori ai "contorizat" momentele in care ai fost fericita alaturi de iubitul tau? Si sunt sigura ca au fost destule. Din pacate, unii dintre noi sunt "construiti" astfel incat sa isi aminteasca mai des clipele nefericite si sa le uite, voit sau nu, pe cele fericite, cele care conteaza cu adevarat. Uiti gesturile frumoase, cuvintele dulci soptite la ureche, intr-o cabana, intr-o noapte geroasa de iarna, degetele lui plimbandu-se suav prin parul tau, palma ta calda pe obrazul lui infrigurat, privirea arzanda de pasiune atunci cand vine grabit de la job sa te vada, gesturile lui de tandrete, momentele cand te face sa razi pana ametesti... sunt milioane de astfel de momente pe care le uitam, le ingropam, le dam uitarii. Insa ne cramponam grozav ca a uitat, pentru "doar" a mia oara, sa isi stranga sosetele din baie...
Chiar daca este criza, nu este cazul sa facem economie de gesturi frumoase, sa ne amintim si sa valorizam ceea ce este frumos in relatie.
Ce cupluri nu se cearta? Pot atatea exemple de partenerii care se ciondanesc... Eu nu cred ca exista oameni care nu se cearta sau nu au divergente, insa important este cum gestioneaza aceste conflicte.
Si iubitii care se cearta pot fi fericiti, pot ramane impreuna pentru tot restul vietii lor, chiar daca plang, ridica tonul si nu se saruta in fiecare noapte... Important este sa nu uite sa se respecte unul pe celalalt, sa continue sa se iubeasca si sa se priveasca cu dragoste.
        Fericirea noastra sta in lucrurile,gesturile marunte, care iti fac ziua mai frumoasa, care te apropie de partener..Ele au importanta si ele conteaza..Fericirea unui cuplu se construieste din lucruri marunte, pentru ca acele gesturi aparent neimportante "cantaresc" infinit mai mult in comparatie cu orice. In definitiv, fericirea ne-o daruim chiar noi, iar daca nu am stiut asta pana acum, poate ca ar trebui sa invatam...

luni, 8 noiembrie 2010

IUbirea schimbatoare...

          E frumos sa observi cum se poate schimba felul in care se iubesc 2 oameni de-a lungul timpului, cum evolueaza sentimentele dintre ei... Ma gandesc  la inceputul relatiei cu sotul meu... Eram indragostita lulea, numai il priveam in ochi si ma topeam toata, atingerile lui ma cutremurau si faceam orice pentru ai intra in gratie, lasand asta sa se vada ca si cum totul ar veni in mod natural. Nu i-am arata niciodata eforturile pe care le faceam pentru a fi pe placul lui si incercam pe cat posibil sa nu-i arat cat de indragostita pot fi de el...Eram tot timpul bantuita de fantoma fostei lui iubite, de posibilitatea de a ma da la o parte pentru cineva mai bun.De-a lungul timpului au fost multe certuri si impacari, multa neincredere in ziua de maine si in viitorul nostru impreuna, multe ganduri de despartire. Eram doar noi 2 si problemele noastre... cum sa ne mai distram, ce sa facem sa nu ne plictisim, ce sa facem cu banii, cautam motive sa ne mai certam din cand in cand, ca na... impacarea e mai dulce dupa o certa.. si tot asa...
          Dupa ce ne-am casatorit, dupa ce avem un copil simt ca totul s-a schimbat.. Simt stabilitate si asta imi da siguranta, sentimentul ca am cine sa ma sprijine, sa ma sustina si sa-mi spuna cand gresesc pentru ca acum viata lui e strans legata de a mea si influentata de ceea ce se petrece cu mine...Simt prietenie sincera si tandrete...Simt cum tot raul dispare atunci cand el ma strange in brate, cand imi maseaza palmele ca stresul sa dispara, cand uita numele meu pentru ca stie doar sa ma alinte... cand ma tine strans in brate atunci cand dorm.Il vad mai dedicat ca niciodata, atent si implicat. Copilul ne-a facut sa fim si mai apropiati, sa putem trece peste orice obstacol mai usor, sa vrem sa fim mai buni, sa renuntam mult mai usor la orgolii si sa avem mai mare grija de sentimentele celuilalt, sa dam mai multa atentie la spusele celuilalt,pentru ca relatia trebuie ingrijita tot timpul pentru a nu se deteriora.
           Acum totul e perfect. Inca nu suntem plictisiti unul de altul, inca sunt momente cand ma topesc dupa el, suntem buni prieteni, exista iubirea si avem realizari comune..acum tot ce conteaza sa mentinem flacara aprinsa pentru ca din pacate nimic nu e vesnic... O relatie trebuie mentinuta tot timpul, trebuie sa ai grija sa nu se adune prea multe neplaceri, sa se discute totul la momentul respectiv si problema sa fie rezolvata, pentru ca altfel se umple paharul si se ajunge la discutii mult prea urate peste care cu timpul nu vei mai putea trece.
        Ma gandeam la toate acestea pentru ca am intalnit-o pe Florentina, o fata de 28 de ani. Are o fetita de 6 ani ,pe care de 3 ani o creste singura pentru ca a divortat de sotul ei... Urata situatie..Ma gandec ca acum nu-mi vad viata fara tatal copilului meu, avem planuri mari, multe si pe termen lung..dar din pacate chiar daca la un moment dat o persoana iti ofera siguranta si incredere, e posibil mai tarziu sa nu mai fie asa... Totusi ma gandesc ca daca amandurora ne pasa de sentimentele si dorintele celuilalt avem sanse la o iubire de durata....

vineri, 5 noiembrie 2010

Am primit leapsa de la Anelise, care suna cam asa:sunt cateva intrebari la care trebuie sa raspundeti si apoi trebuie sa dati leapsa mai departe la cel putin 8 persoane din lista voastra. Fiecare trebuie să specifice prin nume si link autorul de la care a primit leapsa. La unele întrebări trebuie gândit la modul ¨Prin Absurd¨. Răspunzând la ele nu se va inţelege că aţi fost/sunteţi/trăiţi acele experienţe.

1. Esti intr-o situatie unde drepturile individului nu exista. trebuie sa alegi intre Umilinta si Bataie. Tu ce alegi si de ce?
R: As alege umilinta

2. 3+4= 5 este posibil?
R: Orice este posibil...:P

3. Daca cineva maine iti pune pe masa 1 milion de euro si iti spune sa omori pe cel mai bun prieten/a, ai face-o?
R: Nici macar pe dusmanul meu nu l-as omora...


4. Spui intotdeauna adevarul?
R: Clar nu. Sunt minciuni bune si minciuni care fac rau...prefer sa folosesc pe primele si cred ca acestea pot fi trecute cu vederea...


5. Esti la un pas sa iti realizezi cel mai mare vis al tau. Pentru a reusi trebuie sa faci un compromis pe care in mod normal nu l-ai face. De retinut e ca de nu faci acel compromis s-a zis cu visul tau pentru totdeauna. Ce faci?
R: Depinde ce inseamna acel compromis...daca nu ar avea efecte asupra altcuiva.. cred ca l-as face. Niciodata nu spune niciodata.


6. Ai inselat, furat vreodata?
R: Astea-s lucruri care nu se spun:))


7. Ce parere ai despre zicala: "Creeaza-i unui om DORINTA si se va fute pe ele principii, vise, etc"
R:Asta depinde de cat de bine inradacinate si cat de mult ti la principiile tale.


8. Ti s-a facut vreodata o observatie negativa in pat? Daca da care a fost aceasta?
R:Nu in mod direct...poate apropouri de gen ca sunt prea timida. Asta la inceputul relatiei mele cu sotul meu. El fiind primul barbat din viata mea...se intelege. Acum nu mai e cazul:P


9. Esti in situatia de a decide intr-o situatie fara iesire. Trebuie sa ordoni moartea a unui milion de oameni pentru a salva alti 5 miliarde. Daca nu-i sacrifici pe cei 1 milion , atunci vor muri toti. Care e decizia ta?
R:Mmm daca chiar alta solutie nu ar exista, cred k as alege sa moara marii criminali si persoanele care se afla deja pe patul de moarte...Dar este greu de zis....


11. Pentru ce suma ti-ai inchiria timp de o saptamana partenera/ul?
R: Nici o suma....Sotul meu nu e de inchiriat...:D


12. Daca nu ai avea ce manca ai da in cap cuiva?
R:Asta nu-i solutia mea...


13. Cand ai facut ultima oara sex si cu cine?
R: Ieri, normal ca cu sotul meu:X:X:X


14. Iti prinzi partenerul in pat cu o alta persoana in timpul actului sexual. Cum reactionezi?
R: Dupa o privire directa in ochi(din care s-ar intelege exact ceea ce simt),
as pleca... Mai departe nu stiu..Daca l-as ierta sau nu...Oricum imaginea imi va ramane mereu intiparita pe retina.

15. Daca ai fi Dumnezeu pentru o zi care ar primele 7 lucruri pe care le-ai face?
R: In primul rand as face sa nu mai existe copii chinuiti, lipsiti de dragoste si afectiune..

     As regenera toate padurile si tot ce a fost distrus pana acum de om...(cam greu dar...)
     As desfiinta granitele.
     As eradica egoismul si indiferenta.
     As elimina diferentele sociale.NU unii sa aibe bani sa traiasca 5 vieti si alti de abia sa-si ia un colt de paine...
     
16. Dai bani la cersatori?
R: Doar la batrani... nu pot trece pe langa ei fara sa le dau ceva. La copii deobicei cumpar ceva de mancare, ceva dulce si ii pun sa manance de fata cu mine..mereu fac asa.

17. Maine e sfarsitul lumii. Ai 24 de ore la dipozitie. Ce ai face in aceste 24 de ore?
R: Clar as sta cu familia...


18. Esti intr-o celula de 2/2 cu inca un partener de 10 ani. In tot acest timp ai fost pus/a la cele mai groaznice chinuri posibile. Intr-o zi ti se ofera posibilitatea de a scapa toate acestea. Trebuie doar sa-i oferi cele mai goznice chinuri colegului de celula timp de 2 ani. Ce alegi? Sa te chinuie in continuare sau sa-l chinui tu pe colegul de celula?
R: mmm greu de spus... nu-i intrb la care sa pot raspunde...


19. Intr-o zi te suna cineva si iti spune ca stie cel mai groaznic secret al tau. Daca nu-i dai ce si cat vrea va spune tuturor. Daca s-ar afla, acel secret ar distruge tot ce ai cladit, ai pierde totul. Ce vei face in continuare?
R: Daca ar fi sa am un asemenea secret, cred k as alege prima varianta, dar depinde de ce-mi cere..sa nu raneasca pe altcineva...


20. O parere personala obiectiva despre autorul care ti-a trimis leapsa. minim 50 de caractere.
R:Despre Eu? O dulcica, o persoana placuta si cu toate ca mi s-a parut la inceput o persoana inchisa, mi-am dat seama ca aparentele inseala in ceea ce o priveste. Trebuie doar sa ajungi sa o cunosti nitzic mai bine.

    
    

Leapsa merge mai departe la: Elena, Azucena
 

vineri, 24 septembrie 2010

Monologul lui Dumnezeu...

"-M-am uitat la tine cand te-ai trezit de dimineata. Asteptam sa-mi spui doua trei cuvinte, multumindu-Mi pentru cele ce ti s-au intamplat, cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci astazi.
Am observat ca erai mult prea preocupat ca sa-ti cauti haine potrivite pentru a merge la serviciu..
Speram sa gasesti cateva clipe ca sa-Mi spui : Buna dimineata!
Dar erai mult prea ocupat.
Prea ocupat pentru a vedea ca-ti sunt alaturi, ca am surprins pentru tine cerul cu culori si cant de pasarele. Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.
Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat, nu ai avut timp nici atunci sa-Mi spui doua vorbe.
Cand te intorceai de la munca, ti-am vazut oboseala si ti-am trimis o ploaie marunta care sa-ti alunge stresul acumulat. Am crezut ca facandu-ti aceasta placere iti vei aduce aminte de Mine. In schimb, suparat, M-ai injurat.
Doream atat de mult sa-Mi vorbesti. Oricum ziua era, inca, lunga!
Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai programul preferat, Eu am asteptat.
Ai cinat apoi cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de Mine.
Vazandu-te atat de obosit, am inteles tacerea ta si am stins splendoarea cerului ca sa te poti odihni, dar nu te-am lasat in bezna. Am lasat veghetori pentru tine o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca n-ai observat...Dar nu conteaza! Poate chiar nu ti-ai dat seama ca Eu sunt aici pentru tine.
Am mai multa rabdare decat poti sa-ti imaginezi tu vreodata..
Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu, la randul tau, sa o arati celor din jurul tau.
Te iubesc atat de mult incat te voi rabda.
Acum esti pe punctul de a te trezi din nou.
Nu-Mi ramane decat sa te iubesc si sa sper ca macar azi, imi vei acorda putin
timp din timpul daruit tie.
Ai o zi buna si minunata ca sufletul tau luminos !

Al tau , Dumnezeu."

Tu decizi ce vei face dupa ce il citesti, nimeni altcineva nu ne mai conditioneaza!

luni, 13 septembrie 2010

1. Furnicile nu dorm niciodata. Cu toate acestea, in zorii zilei, furnicile se intind asemenea oamenilor pentru a se dezmorti.
2. Aproximativ 90% din populatia intregii planete locuieste in emisfera nordica.
3. Cimpanzeii si cotofenele sunt singurele animale care isi pot recunoaste imaginea intr-o oglinda.
4. Barajul Hoover din SUA a fost proiectat ca sa reziste pentru cel putin 2.000 de ani. Cimentul folosit la ridicarea impresionantei constructii nu se va intari complet decat peste 500 de ani.
5. In ciuda aparentelor, doua treimi din suprafata intregului continent african se afla in emisfera nordica.
6. Daca tii un caras auriu intr-o incapere lipsita de lumina, acesta va deveni, in cele din urma, alb.
7. Irlanda este singura tara europeana in care nu exista serpi.
8. In provincia Alberta din Canada au fost ucisi absolut toti soarecii. In prezent, este singura provincie din lume in care nu exista asemenea rozatoare.
9. Ochiul unui strut este mai mare decat creierul acestei pasari.
10. Pentru fiecare om de pe Terra exista circa 200 de milioane de insecte. Numai termitele ne depasesc intr-un raport de 10 la 1.
11. Balena albastra este animalul care produce cele mai puternice sunete (pana la 188 de decibeli). Un astfel de sunet poate fi receptat prin apa la o distanta de pana la 850 de kilometri.
12. Te-ai gandit cata benzina ti-ar trebui ca sa poti inconjura planeta cu propriul automobil? Ei bine, in rezervorul unui avion Boeing poate incapea suficient combustibil incat sa poti face acest lucru de patru ori.
13. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de Coca-Cola din lume? Daca ati raspuns islandezii, ati dat raspunsul corect...
14. Stiti care este apetitul unui furnicar sud-american? Ei bine, acesta poate ingera pana la 30.000 de furnici... pe zi.
15. Cei mai tineri parinti din istorie ( doi copii cu varste de 8, respectiv 9 ani) au trait in China. Copilul lor s-a nascut in anul 1910.
16. Vreti sa stiti care este regiunea cu cea mai scazuta criminalitate? Incercati Quebec, Canada. Rata criminalitatii in aceasta zona este similara cu cea inregistrata intr-un parc Disney World, aproape 0.
17. Se estimeaza ca in lume exista circa 1 miliard de vite. 200 de milioane dintre ele traiesc numai in India, acolo unde sunt considerate animale sfinte.
18. In urma cu 5 ani, 60% dintre cumparatorii din supermarketurile lumii plateau cu bani gheata. Astazi, procentul este de doar 50%. Se estimeaza ca in anul 2011, doar 39% dintre cumparatori vor mai plati cu bani gheata in detrimentul cardurilor.
19. Pe suprafata unui corp uman traiesc mai multe vietati decat oameni pe intreaga planeta.
20. Bufnitele sunt singurele pasari care pot distinge culoarea albastra.
21. Mamiferele sunt singurele specii vii care prezinta lobi ai urechilor.
2. Prefixul telefonic pentru Antarctica este 672.
23. Desi nu pare, Chicago este mult mai aproape de Moscova decat este de Rio de Janeiro.
24. Lungimea unui elefant este egala, aproximativ, cu lungimea limbii unei balene albastre. De asemenea, limba unei balene este mai grea decat un elefant adult.
25. Limba unui crocodil este imobila. Ea este atasata de cerul gurii acestui animal.
26. Un om uita, in medie, circa 80% din tot ceea ce a invatat intr-o zi.

27. Durata care ii ia unui fulg de zapada ca sa ajunga de la nori pana pe suprafata pamantului? Cel putin o ora...
28. Cei mai mari iubitori ai carnii de porc sunt danezii. In Danemarca exista de doua ori mai multi porci decat intreaga populatie umana a acestei tari.
29. Girafa este singurul animal care isi poate introduce limba in ureche. Limba unei girafe adulte masoara peste 50 de centimetri.
30. Biblioteca Universitatii din Indiana, SUA, se scufunda in fiecare an cu circa 2,5 centimetri. Acest fenomen se datoreaza unei erori a constructorilor care au omis sa calculeze si greutatea cartilor care vor fi depozitate in uriasa cladire.
31. Cele mai numeroase vietati de pe Terra sunt artropodele. Ca un exemplu, pana in prezent au fost descoperite circa 70.000 de mii de specii... de paianjeni.32. De peste 4.000 de ani, nicio specie animala nu a mai fost domesticita.
33. In prezent, pentru prima data in istoria planetei, numarul persoanelor cu varste de peste 60 de ani il depaseste pe cel al copiilor cu varsta sub 5 ani.
34. Credeti ca Romania este o tara saraca? Ganditi-va ca una din cinci persoane de pe Terra traieste cu mai putin de 1$ pe zi
35. In Santa Fe, New Mexico, legea impune ca animalele de casa sa poarte centura de siguranta in masina.
36. O singura vaca poate produce intr-un an mai mult lapte decat poate consuma un singur om... circa 200.000 de pahare pline cu lapte.
37. Plajele de nudisti pot fi periculoase pentru navele care circula in apropierea lor. Recent, un iaht cu 60 de persoane la bord s-a rasturnat pe tarmul texan al Golfului Mexic dupa ce toti pasagerii s-au ingramadit pe aceeasi parte a navei pentru a vedea nudistii de pe o plaja din apropiere.
38. Stiti cate emailuri se trimit zilnic in toata lumea? Peste 35 de miliarde...
39. Pentru fiecare tona de peste prinsa in oceanele lumii, oamenii arunca trei tone de gunoi in aceleasi ape.
40. Cea mai mare caracatita descoperita vreodata cantarea 4 tone. A fost vanata in anul 1878, in nordul Oceanului Atlantic.
41. Cea mai mare meduza observata vreodata avea un diametru de 2,3 metri. Tentaculele sale se intindeau pana la 36 de metri.
42. In statul american, Dakota de Nord, nu s-a inregistrat niciodata un cutremur.
43. Hawaii se apropie de Japonia cu aproximativ 10 centimetri in fiecare an.
44. Rechinii sunt singurele animale despre care se stie ca nu se pot imbolnavi de cancer.
45. La Paz, Bolivia, este orasul cel mai sigur din punct de vedere al prevenirii incendiilor. Data fiind altitudinea ridicata la care se afla (peste 3.000 de metri), cantitatea de oxigen din aer de abia poate sustine un foc.
46. Tot in La Paz, temperatura medie este de doar 10 grade Celsius. Si cu toate acestea, niciodata nu s-a inregistrat o temperatura de 0 grade. Situatia este identica si in Punta Arenas, Chile sau Stanley, Insulele Falkland.

47. Absolut toti crevetii se nasc masculi. Unii dintre ei devin femele la maturitate.
48.  Daca vreti sa fiti in siguranta in fata unor nisipuri miscatoare, intotdeauna sa calariti un catar. Daca magarii sau caii se scufunda in nisipurile miscatoare, un catar nu o va face niciodata.
49. Chiar si astazi, 90% din teritoriul Statelor Unite ale Americii este format din terenuri neamenajate sau ferme.
50. Numai marea piramida a lui Keops contine suficienta piatra incat sa poate fi construit un zid inalt de 50 de centimetri care sa inconjoare planeta la Ecuator.
51. Cel mai mare sarpe veninos din lume este Cobra Regala. Aceasta poate atinge lungimi de pana la 5,5 metri.
52. O gaina poate depune, in medie, pana la 19 oua pe an.
53. Cel mai mare restaurant McDonalds se afla in... Beijing, China. Acesta se intinde pe o suprafata de 2,6 kilometri patrati si are nu mai putin de 29 de case de marcat.
54. Vreti sa stiti in ce tara se acorda cele mai lungi concedii? Ei bine, in Franta statul asigura angajatilor 5 saptamani de concediu pe an. Cei mai multi francezi primesc, insa, doua luni de concediu anual.
55. Un cal adult poate consuma intr-un an o cantitate de hrana ce depaseste de 7 ori propria sa greutate.
56. Stiti care sunt cei mai mari consumatori de fast-food de pe planeta? Raspunsul corect este... chinezii. 41% dintre chinezi mananca, cel putin o data pe saptamana la un restaurant fast-food. Doar 35% dintre americani fac acest lucru.

57. In randul elefantilor africani, atat masculii, cat si femelele, poseda fildesi, in vreme ce la elefantii asiatici doar masculii se pot lauda cu fildesi.
58. Exista mai multi oameni care invata limba engleza in China decat cei care o vorbesc oficial in Statele Unite (peste 300 de milioane).
59. Oasele membrelor inferioare ale unui liliac sunt atat de subtiri incat niciun liliac nu se poate folosi doar de ele pentru a se deplasa.
60. Cea mai spectaculoasa evolutie a preturilor pe piata imobiliara s-a inregistrat in Irak. Daca inaintea razboiului o casa din Bagdad nu se vindea cu mai mult de 15.000 de dolari, astazi pretul a urcat pana la 150.000 de dolari.
61. Numai in SUA exista aproximativ 7.000 de tigri tinuti ca animale de casa.
62. In anul 2004, un studiu arata ca una din sase fetite intra in perioada de pubertate la varsta de 8 ani. In urma cu un secol, doar o fetita din 100 atingea pubertatea la aceeasi varsta.
63. Pana in prezent, Congresul american a alocat o suma de 152.600.000.000 de dolari pentru razboiul din Irak. Suma ar fi fost suficienta pentru a ridica 17.500 de scoli.
64. Media zilnica a produselor care sunt oferite spre vanzare pe Ebay este de 18 milioane.
65. Doar 5% din suprafata acoperita de oceane pe Terra a fost cartografiata atat de detaliat pe cat a fost suprafata planetei Marte.
66. Va ganditi sa jucati la loterie? Atunci ar trebui sa stiti ca exista mult mai multe sanse sa muriti in drum spre o reprezentanta a loteriei decat sa castigati marele premiu la oricare dintre loteriile lumii.

67. Adezivul de pe timbrele din Israel a fost tratat astfel incat sa fie considerat "kusher".
68. Daca vorbiti la telefonul mobil timp de o ora, numarul bacteriilor din urechea voastra va creste de cel putin 700 de ori.
69. Anvergura aripilor unui Boeing 747 este mai mare decat distanta parcursa de fratii Wright in primul lor zbor.
70. Circa 12 copii sunt oferiti zilnic, in maternitati, altor mame decat cele naturale. Aceasta statistica include toate tarile lumii.
71. O femela de dihor poate muri daca, odata intrata in calduri, nu isi va gasi un partener mascul.
72. Absolut toti copiii se nasc fara rotule. Ele se formeaza complet in intervalul de varsta de 2-6 ani.
73. O persoana are in medie 1.460 de vise in fiecare an.
74. Un om, consuma, in medie, de-a lungul vietii, o cantitate de hrana egala cu greutatea a sase elefanti maturi.
75. In spatiu, astronautii nu pot plange. In lipsa gravitatiei, lacrimile nu pot curge (nici flatulenta nu este posibila in stare de imponderabilitate).
76. Aproximativ 6.000 de fulgere lovesc Pamantul in fiecare minut.

77. In Bangladesh exista o lege care permite autoritatilor sa aresteze elevii cu varste mai mari de 15 ani care copiaza la examene.
78. Cel mai intalnit nume barbatesc de pe planeta este Mohammed.
79. Pana in anul 1796, in SUA a existat un stat pe nume Franklin. Astazi, el este cunoscut sub numele de Tennessee.
80. Ati considerat vreodata ca proiectul romanesc "laptele si cornul" are prea multe hibe? Intr-o scoala din Virginia, SUA, elevii cu varste intre 7 si 10 ani au fost serviti, in cadrul unui proiect asemanator, cu cockteiluri margaritas. In urma scandalului de proportii care s-a iscat, a reiesit ca distribuitorii produselor confundasera limonada cu celebrele cockteiluri.
81. In Anglia este interzis prin lege ca vanzatoarele din magazine sa isi serveasca topless clientii. Exceptie fac doar magazinele de pesti exotici din Liverpool.
82. Doar o singura persoana din 2 miliarde va atinge varsta de 116 ani.
83. Februarie 1865 este singura luna din istorie in care nu a fost inregistrata luna plina.
84. In fiecare an, mai multi oameni sunt ucisi de magari decat in accidente aviatice.
85. Numele original al Bancii Americii a fost Banca Italiei.
86. Cea mai mare piata de desfacere pentru limuzinele BMW 760Li este China. Pretul unei astfel de masini poate urca pana la 200.000 de dolari, mai mult decat castiga majoritatea cetatenilor chinezi intr-o viata.
87. In fiecare an, 60 de milioane de litri de petrol si ulei sunt deversate in rauri si fluvii pana in oceane. Cantitatea o depaseseste pe cea pierduta de petrolierul Exxon Valdez in anul 1989 (unul dintre cele mai mari dezastre ecologice din istorie). Statistica se refera numai la Statele Unite ale Americii.
88. Michael Jordan, celebrul baschetbalist american, castiga anual din reclamele pentru compania Nike mai mult decat toti muncitorii din fabricile Nike, luati la un loc, din Malaezia.
89. Cele mai mari nave transoceanice platesc cate 250.000 de dolari de fiecare data cand strabat Canalul Panama. Trebuie spus ca o treime din economia acestui stat este sustinuta de acest canal.
90. Un singur avion Boeing 767 este format din nu mai putin de 3.100.000 de piese diferite.
91. Durerea are si ea o unitate de masura. Aceasta se numeste "dol" iar instrumentul menit sa masoare durerea se numeste dolorimetru.
92. Se estimeaza ca in Rusia exista mai multe bancnote de 100 de dolari decat pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.
93. V-ati intrebat ce a fost mai intai, oul sau gaina? Biblia a raspuns deja la aceasta intrebare. Conform Genezei 1:20-22, gaina a aparut inaintea oului.
94. In absolut toate tarile lumii, indiferent de cultura, religie sau zona geografica, soldatii executa salutul numai cu mana dreapta.
95. Intr-un studiu cu privire la relatiile interfamiliale, 80% dintre barbatii casatoriti au declarat ca si-ar lega destinele de aceeasi femeie daca ar putea da timpul inapoi. Doar 50% dintre femei au declarat acelasi lucru.
96. 90% dintre speciile de pasari sunt monogame. Doar 3% dintre mamifere au aceleasi preferinte.
97. De fiecare data cand linge un timbru, un om consuma 1/10 dintr-o calorie.
98. Un sfert dintre oasele unui organism uman se afla numai in picioare.
99.  In urma cu 3.000 de ani, majoritatea egiptenilor antici nu traiau mai mult de 30 de ani.
100. Unghiile de la degetele mainilor unui om cresc de patru ori mai repede decat cele de la picioare.

marți, 7 septembrie 2010

Am luat leapsa de la Anelise. Leapsa suna cam asa: scrie in 3+3+3 fraze ce a insemnat vara asta si vara trecuta pentru tine, iar la final concluziile.
         Vara trecuta a fost super.. am reusit sa raman cu o parte frumusica de bani din vanzarea unei garsoniere, asa ca ce a urmat a fost doar distractie...concedii, terase, discoteci si....culminand cu procreerea lui bebe.Cred k s-a tras de la prea multa distractie..:D
         Vara asta, a fost diferitat de tot ce a insemnat viata mea pana acum..Probabil va ramane o vara unica pt toata viata. Venirea lui bebe in viata mea, a facut sa ma schimb la aproape 180 de grade...
        
         In concluzie: chiar daca vara asta am iesit doar de 2 ori la terasa si o data la film, nu am fost plecata nicaieri si am stat mai tot timpul in casa, pot spune ca a fost una din cele mai frumoase si pline veri din viata mea si asta se datoreaza in totalitate lui Yannis...

luni, 6 septembrie 2010

Amintiri de la munte...

    Diminetiile ca cea de astazi imi aduc aminte de munte..de aerul de munte, de diminetile cu iubitul la munte.. Mi-e dor...tare dor.
    Imi aduc aminte de anul trecut, luna martie. Pe 12 era ziua lui. Ne-am hotarat cu o zi inainte sa petrecem ziua la munte. Am facut bagajele repede si am zis sa fugim 3 zile la munte. Unde altundeva decat la Busteni, statiunea amandurora de suflet. Dimineata pe la 9 ne-am urcat in tren. Ajunsi in Busteni am luat cabane, pensiuni si hoteluri la pas, in dorinta de a gasi o camera.Bugetul era de 100ron pe noapte, maxim. Mai peste tot era peste aceasta suma:D..Mergand dezamagiti k nu gaseam nimic, cautand de 1 ora, la un moment dat, langa noi mergea la pas o masina, mai mica ca ea nu vazusem..semana cu un trabant, oricum o masina vai de ea si plina cu tot felul de pungi si saci in spate.Soferul ne intreaba dc vrem cazare.Noi obositi si disperati sa terminam mai repede cautarea, am zis da..tipul de colo zice k ne face si discount daca luam 2 nopti,  ne da cu 90 in loc de 150. Urcam in masina ca sa ne duca la pensiune..dupa ce trec vreo 5 min de mers cu masina pe un drum mai mult decat suspect, grijiile ma napadeau si pe mine si pe Ionut(iubitul). Imi faceam tot felul de scenarii, asta pana cand am ajuns in fata cabanei. Pe dinafara arata foarte bine, neasteptat dupa masina care o conducea tipul. Ne-a prezentat camerele, vreo 5 la numar, plus un apartament de lux la mansard..Ne-am ales o camera, la care tipul ne spune ca cele 3 zile vom fi singuri in toata cabana si ca el nu locuieste aici, ci mai sus vreo cateva case, iar dc avem nevoie de ceva, sa-l sunam. Mai bine nici nu se puteam. Ne-am instalat dupa care am plecat sa hoinarim, sa mancam...Vremea era destul de rece, dar soarele era prezent. Toata ziua am umblat si am incheiat cu o cina copioasa si niste cumparaturi la supermaket(ca deobicei)...am luat alune, chipsuri, ciocolate, vin si ce ne mai poftea inimioara, stiind ca va urma o noapte alba:D. La intoarcere, nu mai gaseam drumul fiind orele 22,era bezna pe drumul dispre cabana, am trait niste clipe de groaza imaginandu-ne in wrong turn(film de groaza), lumina era doar cea de la telefoanele mobile.Dupa vreo 2 ore de calindat am gasit cabana.Acum ne amuzam pe seama intamplarii, dar atunci mai aveam putin si faceam pe noi de frica:D.. Noaptea s-a lasat cu iubire, pasiune si tot ce pot face 2 oameni care se iubesc mult.Cand ne-am trezit a doua zi afara ningea. Asta chiar era ceva neasteptat, dar foarte frumos... am deschis geamul care dadea spre  crucea Caraiman, un miros tare, rece urmat de cativa fulgi de zapada m-au cuprins... cabana era inghetata  ca si noi de altfel.Am cautat centrala si am reusit sa ne facem o caldura de puteam sta chiar si dezbracati. Peste zi am iesit iar, am mancat si am colindat imprejurimile cu grija de a nu ne mai apuca intunericul pe strazi. Ajunsi in cabana am inceput sa luam camere la rand in speranta de a mai gasi una deschisa...din fericire toate era inchise mai putin apartamentul:D... asa ca am profitat si peste noapte am stat in el...televizor cu plasma, living room, dormitor, bucatarie...tot ce-ti trebuie, plus o mare terasa. Asa a fost mini-vacanta de anul trecut, de care imi aduc aminte cu placere...

marți, 31 august 2010

50 de lucruri pe care ar trebui sa le faci inainte sa ajungi in Rai...

  1. Iubeste ca si cum nu vei fi niciodata ranit.
  2. Simte-te bine in pielea ta.
  3. Vorbeste-i pe altii de bine pe la spate.
  4. Citeste-i pe clasici.
  5. Sarbatoreste lucrurile mici.
  6. Forteaza-ti limitele!
  7. Mergi cel putin intr-o tara straina.
  8. Lasa urme!
  9. Lasa muzica sa te miste.
  10. Impineste-ti cel putin un vis.
  11. Elibereaza-te de ranchiuna.
  12. Iarta!
  13. Fi raspunsul la cel putin o rugaciune.
  14. Refuza sa te porti potrivit varstei.
  15. Daruieste-ti inima unui copil.
  16. Joaca-te intr-o balta de noroi.
  17. Urmareste Aurora Boleara.
  18. Plangi impreuna cu cei ce plang.
  19. Reaprinde flacara romantismului.
  20. Joaca-te!
  21. Viziteaza cel putin una din cele 7 minuni ale lumii.
  22. Saluta zorii zilei.
  23. Viseaza,viseaza,viseaza!
  24. Risca sa cazi de prost.
  25. Scrie parintilor tai o scrisoare de multumire.
  26. Viziteaza mall-ul fara sa cheltui nici un banut.
  27. Fa ceva care te inspaimanta.
  28. Urmareste o ploaie de meteoriti.
  29. Danseaza abandonandu-te.
  30. Nu uita sa fi copil.
  31. Atinge intangibilul.
  32. Dormi macar o noapte pe nisip..
  33. Scapa de obiceiuri proaste.
  34. Fa-ti un nou prieten.
  35. Dezvolta-ti propriul simt al stilului.
  36. Fa-i fericiti pe cei care-i iubesti.
  37.  Nu fi egoist.
  38. Imprieteneste-te cu o salbaticiune.
  39. Fa-ti paine singur.
  40. Nu face absolut nimic.
  41. Alege-ti un motto pentru viata.
  42. Nu-ti impune limite.
  43. Mergi cu cortul...
  44. Iubeste natura.
  45. Inventeaza un fel de mancare.
  46. Incearca sa aprinzi focul fara bricheta sau chibrit.
  47. Du-te in vacanta la tara.
  48. Fi sincer cu tine.
  49. Ajuta un om sarman.
  50. Fa baie dezbracat in mare....
Cam atatea imi vin in minte......

miercuri, 25 august 2010

Fericita ca sunt femeie...

       Sunt femeie si sunt mandra de asta. Sunt femeie si ador ca sunt iubita, iubita de el... Capriciile mele sunt inutile, obositoare si atat de fermecatoare! Povestile mele galagioase au nenumarate amanunte savuros de neinteresante, uneori au talc si mai mereu sunt amuzante. Pentru ca sunt atat de femeie, in dulapul meu se afla un numar neclar de rochite colorate, lacrimez la toate filme romantice. Barfele blande de dupa amiaza au gust de cafea cu lapte si de prietene bune. Si el ma iubeste... Ma iubeste cand pretind cu autoritate ca trebuie sa fiu egala lui si ma iubeste cand, alintata, vreau atentie neconditionata, vreau sa aduca el sacosele de la piata, vreau flori si vreau sa facem copii, multi copii si viata mea sa fie o joaca in parc cu copiii nostri. Diminetile mele au sens doar cand il intrezaresc printre asternuturile moi, calde, mirosind a vise si a dragoste si cand inca dormind, ma roaga sa merg sa fac cafeaua iar eu, morocanoasa si suparata pe dimineata care a venit prea repede, ma ghemuiesc cu siretenie si nepasare intre pernele inca pline de visele noastre. Si el ma iubeste, si cu degetele alunecand prin parul meu, merge si face cafeaua si eu il urmez si printre sarutari de buna dimineata si stiri din sport si buletine meteo, facem omleta cu marar si paine prajita si ne trezim incet si tandru cu cafele amare si rasete zgomotoase.

            Si ma iubeste cand il intreb daca fusta asta ma face sa par grasa si il iubesc cand imi raspunde plictisit si absent ca sunt cea mai frumoasa. Si ma iubeste cand nu intelege de ce mai am nevoie de inca o pereche de pantofi verzi si il iubesc cand nu inteleg de ce nu crede ca are nevoie de mai mult de cinci tricouri. Si ma iubeste cand nu intelege de ce fiecare parte a corpului meu are nevoie de o alta crema si il iubesc cand pe fata lui de barbat adorat, barba se incalceste moale, catifelata, veche de doua saptamani. Si ma iubeste cand se uita la meci si eu imi dau cu lac colorat pe unghii, in linistea casei si in zgomotul galeriei ce razbate din televizor. Si il iubesc cand ma lasa sa ratacesc in lumea unui roman si el se pierde in discutii masculine si beri racoritoare cu baietii. Si ma iubeste cand il astept cu mancare calda si haine putine in lumina palida si parfumata de lumanari. Si il iubesc cand uita ce aniversam si ma iubeste, cand posedata de sindromul premenstrual, plang isteric si ii reprosez ca s-a schimbat.
            Eu sunt o capricioasa cu gloss pe buze si el un ingrat care nu intelege de ce "Sex and the City" este o capodopera a secolului al XXI-lea. Si eu il iubesc in fiecare zi si el ma iubeste pe mine toata si eu si cu el facem NOI.

vineri, 20 august 2010

Tragedia unor ingeri...

          Mai toata lumea vorbeste de cele intamplate la Spitalul Giulesti...nici nu ai cum sa ramai indiferent, sa nu fi socat sau sa nu te gandesti prin ce au trecut micutii pruncisori. Multi dau vina pe un sistem care nu funcioneaza deloc bine, altii pe asistenta, directorul spitalului, administrator etc. Parerea mea este ca vina apartine in oarecare masura fiecaruia...era de ajuns ca cineva sa faca ceea ce trebuia si poate nu s-ar fi ajuns aici...M-am saturat de atata nepasare, de treburi facute de mantuiala, de lipsa responsabilitatii... De ce oare asistenta nu s-a gandit ca in timp ce ea este plecata se poate intampla orice....un cutremur, incendiu, o defectiune a aparatelor..etc. de ce nu a putut premedita o tragedie pt a o evita...Oare pentru ca nu erau copii ei? Dar cum putem fi neglijenti cu niste astfel de suflete indiferent cui apartine ele?
         Eu am nascut in urma cu 3 luni si jumatate in acest spital. Un copil sanatos, slava Domnului, iesind la 2 zile din spital.Cert este ca timpul petrecut in spital a fost o intreaga agonie, nu datorita cadrelor medicale,     ci datorita faptului ca imi dadusem seama cat de vulnerabila devenisem.Daca cineva imi dorea raul, acum mi-l putea face cu usurinta, atacandu-mi copilul. Tot ce imi doream era sa ajung cat mai repede acasa pentru a sta numai eu cu bebelul pt ca ma gandeam cu groaza ca asistentele l-ar putea neglija. Tot ce stiam era ca doar in bratele mele este in siguranta 100%.  Dupa nastere stateam pe holuri in asteptarea medicului neonatolog, pentru ca nu stiam detalii despre starea copilului.Stiam decat ca este bine...dar mi se parea normal sa vorbesc cu un doctor, mai ales ca alte mame o facusera.Am reusit sa vorbesc cu doctora doar dupa o criza de nervi facut in fata unei asistente careia i se facuse mila de mine si a chemat doctorul de pe tura. Cand am vrut sa-i dau bani asistentei pt ca a facut ceva eforturi pt a chema un doctor la ora 22, aceasta ia refuzat categoric...de abia dp lungi insistente ia acceptat, spunandu-i ca nu plec din incapere.Din punctul de vedere al baniilor chiar nu am avut probleme...am dat cat am avut si toata lumea s-a purtat ok.
          Ceea ce nu pot concepe dupa ultimele date: imaginile video surprinse de pe holurile spitatului, este reactia mamelor. Pur si simplu stateau pe hol, speriate. Nu imi pot explica ce inima au avut sa plece de langa usa in spatele careia copii lor ardeau si erau in primejdie. Pe mine ar fi reusit sa  ma scoata din spital poate doar pompierii... cum sa stai si sa te uiti la acea usa fara sa nu ai reactia de a intra chiar si in flacari pentru copilul caruiai i-ai dat viata. Chiar nu-si puteau uda halatele si sa incerce sa intre? Macar sa incerce... Am auzit la tv un comentariu al unei comentatoare, cand un telespectator a zis ceea ce sustin si eu mai sus...la care comentatoarea raspunde: -Pai ce treabuia sa faca..sa se imbulzeasca toatea acolo? Asta e de rasul plansul...nu domne au facut mai bine ca nu a sarit nici una, ca au avut inima sa stea deoparte....fara sa-si riste viata pentru copilul lor....
         Eu cam atat am avut de spus in ceea ce priveste aceasta tragedie...

luni, 9 august 2010

Codul divin al vietii..

        M-am apucat recent sa citesc aceasta carte``Codul divin al vietii`` scrisa de dr. Kazuo Murakami unul dintre geneticienii de varf din intreaga lume.
          Pana la el se spunea ca genele care trec de la o generati la alta sunt imutabile si ineluctibile. Dar studii recente arata ca mediul incojurator si alti factori externi pot modifica in mod cosiderabil felul in care functioneaza genele. Dr. Kazuo Murakami ofera o noua perspectiva: modul in care gandim poate activa genele pozitive latente si le poate dezactiva pe cele active. Cu alte cuvinte potentialul nostru se afla in gene. Mie una mi se pare corect... adica daca un copil se naste cu gena uciderii activa, prin educatie si mediul inconjurator propice el isi poate dezactiva aceata gena. Un copil care se naste cu aceasta gena dezactivata, datorita un copilariei traumatizante si datorita educatiei poate deveni un criminal.
         Dr. Kazuo Murakami realizeaza o certcetare care sa dovedeasca ipoteza ca fericirea, bucuria, inspiratia, recunostinta si rugaciunea pot activa gene benefice.El incearca sa faca asta studiind ADN-ul uman. 

         Este o carte care te face sa realizezi ce minunata masinarie suntem. Cu cata perfectiune si precizie am fost creati.
  • Existam doar pt. ca s-a intamplat sa fim alesi din 70 de trilioane de posibilitati.(combinatii de gene) 
  • Numai 5-10% din genele noastre functioneaza de fapt; nu se cunoaste ce fac restul in acest moment.
  • ADN-ul uman este alcatuit din 3 miliarte de `` litere chimice``..(adn-ul reprezinta combinatia a 4 baze chimice: adenina (A), timina(T), guanina(G), citozima(C).
  • Fiecare kg din greutatea unui om, este alcatuit dintr-un trilion de celule.
  • informatia continuta de gene, este echivalenta cu 3 miliarde de litere chimice, care dc. ar fi printate sub forma unei carti, ar umple 3 mii de volume, fiecare cu cate 1000 de pagini.

                     Recomand aceata carte pentru a vedea minunea creatiei.....

duminică, 8 august 2010

Inceput de saptamana...

 Dupa un weekend foarte aglomerat, de mama casnica..incep saptamana cam in acelasi mod...
Ma trezesc la 5 dimineata dau de macare lui bebe, calc camasa sotului, fac gratar pentru la servici, dau iar de mancare lui bebe, fac patul, strang rufele dupa balcon, spal biberoanele, spal vasele, il adorm pe bebe, ma asez putin si scriu postarea, urmeza dusul, ma facrdez, imi intind parul si plec sa depun o cerere pt pensia care nu am primit-o pt bebe...undeva pe la celalalt capat al Bucurestiului...si dupa aceea cine stie ce o mai urma.
  Tot weekend-ul am fost intr-un foc continuu.Mama fiind plecata la sormea si avand grija de ceilalti nepotei ai ei. Eu am ramas singura cu tata, sotul si bebelul...va dati seama...
  Am momente cand asa ma satur de rutina asta...singurul lucru care ma scoate din rutina este minunatia asta de copilas...pentru el nu as schimba nimic. Nu ma plang..dar uneori am senzatia ca treaba nu se ma termina.. De postari rar am timp si atunci scurt..ca si acum de altfel..dar macar reusesc sa ma mai destind si sa ma descarc. Acum fac atatea lucruri incat ma gandesc ce faceam inainte cu timpul meu...mai toata ziua pe net, mai cautam un job, mai renuntam la unul, ma mai uitam la vreo 10 filme..si asa treceau zilele, parca fara nici un rezultat. Acum macar vad ca trece cu folos, pentru ca vad rezultatul prin copilul meu...incerc pe cat posibil sa gasesc timp pentru citit..pentru ca nu prea mai imi arde, dar sunt constienta ca in perioada asta trebuie sa fac si ceva pentru mine... si doar asta mi-a ramas...informare...

vineri, 6 august 2010

Am sustras...ca sa nu zic furat..:D leapsa de la Anelise...

  1. In primul rand ma numesc Manuela...
  2. Si de cand ma stiu mi se spune Manu, cu toate ca niciodata nu mi-a placut.. as fi preferat Ela sau Ema
  3. Nu-mi plac visinile
  4. Imi place tot la copilul meu
  5. Sunt casatorita cu omul de care am fost indragostita in adolescenta..dupa care am tanjit in secret..:D
  6. Sunt o familista convinsa
  7. Nu-mi plac fructele moi..
  8. Iubesc marea si nisipul
  9. Am frica de inaltimi
  10. In copilarie am fost foarte complexata si timida
  11. Sotul meu m-a facut sa trec peste orice complex si a resusit sa ma faca sa port fuste, rochite,pantaloni scurti...aa si parul strans
  12. e mult mai bine cand nu ai nici un complex
  13. singurul lucru frumos din copilaria mea este mama
  14. imi iubesc nepoteii la maxim:D
  15. inca imi place sa ma pun la mintea copiilor (sa ma stramb,dansez ca o maimuta etc.)
  16. nu-mi plac oamenii egoisti si rautaciosi
  17. nu suport oamenii ca fac pe sefii in fata celor slabi
  18. nu pot sa trec pe langa cersetori batrani sau copii fara sa-i bag in seama.... deobicei copiilor le cumpar ceva bun
  19. sper a o lume mai buna in care copilul meu sa poata sa-si indeplineasca orice vis
  20. imi doresc sa ating un delfin
  21. iubesc pinguinii si caii
  22. sunt foarte pozitiva
  23. urasc ca de multe ori renunt prea usor... ambitia mea e cam subreda:D
  24. de cand am copil, m-am vindecat de lene:))
  25. si am descoperit ca-mi place asta
  26. mi-ar placea sa calatoresc in timp
  27. sa citesc gandurile
  28. si sa pot fi invizibila atunci cand vreau
  29. nu dau mare importanta zilei mele de nastere
  30. gatitul  ma relaxeaza
  31. mi-am pierdut virginitatea cu sotul meu, la aproape 20 de ani:D
  32. ador sa citesc carti cu teme filozofice...imi pun mintea la contributie
  33. sunt credincioasa, dar nu la modul :ma duc la biserica, tin post...
  34. stiu ca Dumnezeu este mereu langa mine... pentru ca simt asta..
  35. nu exista noapte in care sa nu-i multumesc pentru ceea ce am
  36. imi place sa mananc cu mana..:D fara furculita...
  37. imi plac la nebunie ciocanelele de pui
  38. love ice cream
  39. ador caramelul...
  40. imi place sa mi se faca masaj
  41. imi place cand ploua sa stau in motul patului citind
  42. imi place atmosfera Craciunului
  43. imi place sa-mi privesc sotul dormind
  44. ador ca reusim sa ne continuam propozitile unul altuia
  45. inca ne mai place sa ne jucam ca 2 copii (batai, muscaturi, tavalit)
  46. mai toata copilaria am purtat haine negre..=>nu port negru decat f . rar
  47. am suferit de periaoda roz, in liceu:))
  48. cred in extraterestrii
  49. mi-ar placea sa zbor cu balonul
  50. m-am dat cu parapanta si tiroliana
  51. nu injur
  52. cea mai traumatizanta experienta de pana acum a fost nasterea bebelului meu si accidentul cerebral al mamei
  53. experiente placute au fost mult prea multe pt a le enumera
  54. imi place sa ma balacesc in apa
  55. imi place sa cant...
  56. indiferenta ma doare
  57. am stiut mereu ca nu exista Mos Craciun
  58. imi place sa stau intinsa pe iarba si sa ma uit la cer
  59. imi place sa ascult linistea
  60. nu-mi place aglomeratia
  61. de multe ori sunt inexpresiva..
  62. imi place sa rad...si asta o fac cel mai bine cu nepotica mea
  63. ea imi stie cele mai multe secrete
  64. adica stie totul despre mine
  65. imi place sa ma uit la filme...cand aveam tp ma uitam si la 5 filme pe zi
  66. nu-mi plac parodiile ,filmele horror cu mult sange care au un subiect simplu sau fimele in care actiunea este previzibila
  67. mi-as dori mai multi bani pentru a putea calatorii impreuna cu sotul
  68. banii nu aduc fericirea dar o pot intretine
  69. am nasul cam mare:D
  70. mi-ar placea sa pictez(lipsa spatiu,timp,ustensile)
  71. mi-am dorit sa fiu stuardeza, asta pana am zburat prima oara cu avionul...nu as putea face din asta o slujba
  72. imi place sa ma fardez
  73. imi place fisticul
  74. inghetata preferata Nirvana cu caramel..
  75. ador dulciurile
  76. cred k iubirea nu are limite
  77. am simtit cum ma doare sufletul din iubire
  78. imi plac rodiile
  79. imi place sa stau iarna in plapuma si sa beau o cana de lapte fierbinte
  80. imi place sa revad filmele care mi-au placut
  81. nu-mi place muzica rock
  82. imi place vinul Sange de taur...
  83. imi plac betisoarele parfumate
  84. mi-ar placea sa fac scuba diving
  85. pacat ca nu toata lumea poate explora minunatiile pamantului...e nedrept
  86. imi doresc o masina..cine nu?!
  87. noroc ca am deja casa :D
  88. imi place sa visez cu ochii deschisi
  89. cred k lucrurile marete pot incepe cu un simplu vis
  90. nu-mi place sa spal vase pline de grasime sau cu mucuri de tigara in cani(obiceiul mamei)...cui i-ar placea?!
  91. la scoala am fost terorizata de scrierile lui Ion Creanga ...bleah
  92. in clasa 11 am invatat tot luceafarul..acum nu stiu cat mai stiu...
  93. nu sunt interesata de moda telefoanelor..am un jaf..la care doar vorbesc..l-as putea schimba dar nu ma intereseaza..
  94. inca ma uit la desene
  95. inca putin si termin lista...mmm ce sa mai scriu....
  96. ma spal de cel putin 4 ori pe zi pe picioare, asta vara...nu ca mi-ar transpira...si fac dus km de 3 ori asta tot vara..:D
  97. nu-mi place sa-mi uit ceasul acasa
  98. sunt rusinoasa..
  99. nu-mi place superficialitatea..
  100. si cam atat..ca nu-mi mai vine nimic in minte...cu toate ca as mai gasi de spus....:D

Despre timp...

           Timpul ne insoteste pretutindeni, amintindu-ne de unicitatea fiecarei clipe a trecerii noastre prin Univers. Dar ce este timpul in esenta sa? Avea dreptate Einstein cand spunea ca timpul este relativ? Sa fie posibila calatoria in timp? Voi v-ati pus vreodata aceste intrebari?

            Timpul lui Einstein

De milenii, cei mai straluciti savanti si oameni de stiinta au incercat sa rezolve una dintre cele mai mari enigme ale umanitatii: natura timpului. Are timpul un inceput? Va ajunge vreodata la un sfarsit? De ce se misca doar intr-o directie? Si ce este de fapt timpul? Albert Einstein a rasturnat toate teoriile existente cand, la inceputul secolului XX, a demonstrat ca timpul este relativ si ca depinde de miscare si de gravitatie. Teoria sa revolutionara a deschis calea catre studiul gaurilor negre, al gaurilor de vierme si asupra calatoriilor in timp.
Astazi, la inceput de secol XXI, majoritatea fizicienilor sunt convinsi ca acceptia comuna a timpului care se scurge ireversibil, zi de zi, este complet gresita si ca, in curand, vom avea instrumentele teoretice si practice necesare descoperirii adevaratei naturi a timpului, o natura mult mai subtila si mai complexa decat cea pe care o banuiam.
                 Timpul este anonimul care ne aluneca printre degete, luand cu el intreaga noastra existenta. Fiecare stie ce este timpul deoarece il simte cum trece – acesta este, probabil, cel dintai aspect al experientei umane.
La fel de adevarat este insa ca aceasta trecere este perceputa diferit de catre fiecare individ. Timpul psihologic nu este la fel de obiectiv ca timpul fizic. Albert Einstein spunea ca „o ora petrecuta in compania unei fete dragute trece mult mai repede decat o ora petrecuta pe scaunul unui dentist.“ Poate ca de aceea au aparut ceasurile – modul stiintific de a masura timpul obiectiv, in afara trairilor personale. Acum cateva sute de ani, oamenii presupuneau ca timpul si spatiul sunt pur si simplu date de Dumnezeu. Sf. Augustin din Hippo a remarcat faptul ca „incercarea de a defini timpul se manifesta prin insiruirea unor cuvinte ce se vor pierde fara a reusi, insa, sa contureze un portret al acestuia.“
Demonstratia lui Albert Einstein conform careia timpul este relativ a fost un adevarat soc si pentru comunitatea stiintifica, si pentru cea religioasa. Pe scurt si pe intelesul tuturor, esenta teoriei este ca „timpul meu nu este acelasi cu timpul tau, daca ne miscam diferit.“ Daca iei, de exemplu, un avion de la Bucuresti la Cape Town, vei fi in contratimp cu cateva nanosecunde (nanosecunda este a miliarda parte dintr-o secunda) fata de cei ramasi pe loc.
Mai precis, durata calatoriei va fi un pic diferita daca o masori tu in avion, fata de cea indicata de ceasul Aeroportului Otopeni. Deci intervalul de timp dintre doua puncte stabile nu este fix, ci depinde de contextul in care este masurat. Deformarea timpului prin miscare se numeste efect de dilatatie si poate fi demonstrata folosind ceasuri atomice. Intr-un faimos experiment din 1971, doi fizicieni au instalat intr-un satelit care urma sa se invarta in jurul Pamantului doua ceasuri atomice. Ele au inregistrat o diferenta de 59 de nanosecunde fata de ceasurile de pe Pamant – exact cum prezicea teoria lui Einstein.
            Teoria lui Albert Einstein s-ar confirma si mai convingator daca am detine tehnologia necesara pentru a depasi viteza luminii (300.000 km/s) – lucru care astazi este irealizabil, tinand de domeniul fizicii teoretice sau al SF-ului. In sfarsit, ipotetic vorbind, daca am atinge aceasta viteza, consecintele ar fi cel putin ciudate: de exemplu, am putea calatori cu o racheta timp de doi ani pana la cea mai apropiata stea, urmand ca apoi sa ne reintoarcem pe Pamant, unde i-am gasi pe cei dragi mai batrani cu 14 ani decat i-am lasat. Acesta se numeste „efectul gemenilor“: daca un membru al unei perechi de gemeni ar pleca in calatorie, la inapoiere cei doi nu ar mai avea aceeasi varsta. 


  • Galileo Galilei (1564-1642) A fost primul om de stiinta care a demonstrat ca timpul este un parametru-cheie in legile miscarii. Legenda spune ca, in timpul unei plicticoase slujbe religioase, Galilei se juca penduland un felinar si astfel a descoperit principiul ceasului cu pendul, in iunie 1637.
  • Isaac Newton (1642-1727) Si-a fondat teoria despre timp in anul 1686. A considerat ca intregul Univers este aidoma unui mecanism de ceasornic si ca partile acestuia se misca cu precizie matematica, stabilita de legi fixe si previzile. Timpul lui Newton este absolut si universal, acelasi pentru toata lumea, si nu depinde de modul in care se misca indivizii.
  • Alexander Friedman (1888-1925) A demonstrat ca un univers infinit aflat in continua expansiune poate avea un inceput localizat in timp – reluand astfel ideea Sf. Augustin. Modelul matematic prin care explica expansiunea Universului este prima teorie in care se foloseste termenul de Big Bang.
  • Albert Einstein (1879-1955) A revolutionat ideile lui Newton. A demonstrat ca timpul nu este absolut si universal, ci e relativ. Astfel, timpul tau si timpul meu nu sunt aceleasi daca ne miscam diferit, pentru ca timpul se dilata prin miscare. Einstein mai spunea ca „trecutul, prezentul si viitorul sunt doar iluzii.“
  • Hermann Minkowski (1864 -1909) A aratat ca teoria lui Einstein despre relativitatea timpului implica o legatura inexorabila intre timp si spatiu – notiuni ce nu pot fi separate. Minkowski afirma ca „de acum inainte, timpul si spatiul in sine sunt sortite sa se vestejeasca pana vor ajunge simple umbre.“
  • John Archibald Wheeler (1911-2008) Este fizicianul care a inventat si a definit exact termenul de gaura neagra. El considera gaurile negre niste tesaturi infinite ale timpului – portaluri spre eternitate. „Timpul este modalitatea prin care natura a facut ca lucrurile sa nu se intample toate deodata“, spunea el.

joi, 5 august 2010

Luv ya...:x

                   Te iubesc, nu pentru un motiv anume,ci pentru o multime de motive cu care ma faci, nu sa te iubesc doar pe tine,ci si pe mine,si mai ales viata.Ma faci sa vad lumea mai frumoasa, sa traiesc viata altfel decat era  inainte sa fiu cu tine,sa vad altfel valoriile vietii, sa nu las nici o clipa sa treaca pe langa mine,ci sa savurez fiecare moment,pentru ca acum e bine.M-ai trezit din banalitatea zilelor pe care le duceam.Cu tine am reusit sa transform limitele in noi provocari.
                     Te-am pierdut o data,dar cand ne-am reintalnit am stiut ca acum va fi altfel.  Nu regret nici un moment ca acum 4 ani te-am respins,pt ca nu ar fi mers..eram mult prea copii ca sa putem afla iubirea..Dar Doamne,Doamne le-a asezat cum nu se putea mai bine... oare pentru ca am lasat lucrurile sa vina de la sine?si nu am grabit cu nimic mersul lor?e posibil...dar nu poti spune ca faptul ca ne-am reintalnit intamplator, dupa 4 ani de zile in care nu mai stiam nimic unul de altul, a fost doar o coincidentza..cred ca cineva sus le areanjaza...cel putin asa pare...ce este important, este ca ne-am regasit...

Bucuria de a fi mama...

     Am 23 de ani si am un baietel de 3 luni. Niciodata nu m-am gandit ca voi avea un copil asa devreme, cu toate ca iubesc foarte mult copii si am fost o matusa exemplar pentru nepoteii mei. Mereu am zis ca voi avea copil dupa 30 de ani, cand voi avea deja o cariera, casa mea...cum de altfel gandesc foarte multi tineri in ziua de azi. Aveam o relatie de 3 ani, cand iubitul meu se gandea deja sa facem un bebe... stateam impreuna doar de cateva luni si asta fiind intr-un apartament de 2 camere, confort 2, in care mai stateau si parintii mei. Ne-am jucat cu focul intentionat de cateva ori, eu crezand ca nu prea pot ramane insarcinata, datorita unor probleme medicale, dar pe neasteptate au aparut greturile, ametelile si varsaturile... Asa aparand intrebarea: - Oare sunt insarcinata? si raspunsul au fost doua liniute pe testul de sarcina, asta insemnand un mare DA. Nu stiam cum sa reactinez. Pe de o parte era o mare bucurie, pe de alta parte ma napadeau toate grijile posibile, noi neavand o situatie financiara tocmai ok..eu nu lucram, tatal meu nu prea aducea bani in casa datorita ratelor la banci, mama pensioanara pe caz de boala, deci doar prietenul meu aducea bani..cei drept avea un salariu de aproximativ 3000 lei,lucrand la un casino de lux nou deschis. Nici o clipa nu am luat in calcul varianta avortului. Noi doi eram fericiti ca vom avea un copil...dar urmau parintii..Ce vor spune?. Trebuia sa-i dau vestea mamei. Mi-am luat inima in dinti si i-am zis: -Mami sti...am ceva sa-ti spun...  La care ea: -Esti insarcinata,nu? Eu am ramas masca...am intrebat-o de unde stie si a zis k se astepta, vazand cat de mult ne iubim noi si cat de mult ne doream un copil. Mai tot timpul vorbeam cu iubitul meu despre asta dar in planurile mele un copil era de abia peste vreo 6-7 ani..Vestea a primit-o foarte bine si chiar a fost foarte fericita.... si de atunci toate grijile mele au disparut..tot ce conta era ca ii am alaturi pe cei la care tin... Tata la randul lui a zis ca e viata noastra si noi decidem cum ne-o facem..si a zis ca ne va sprijini atat cat va putea.
                Sarcina a fost una foarte usoara, problema a fost ca in luna a 5-a casinoul la care lucra sotul meu (doar prieten pe atunci) a dat faliment...3 luni a lucrat fara sa primeasca nici un ban,angajatii fiind amenintati ca vor primi banii...de aici a inceput tot greul..alte 4 luni a mai stat pe bara..si si-a gasit un job exact in luna aducerii bebitului acasa. Nasterea a fost chinuitoare dar pot spune ca am avut o nastere naturala usoara...nu ma pot plange la cate am vazut.
                 Am trecut prin multe situatii dificile, dar nici macar o data nu am regretat decizia luata. Am un baietel de 3 luni care imi lumineaza sufletul clipa de clipa, care ma face sa trec peste toate problemele financiare, pentru ca pot spune ca asta este singura problema...(in curs de rezolvare:D). Bucuria de al vedea cum creste, cand imi zambeste, cum respira cand doarme, cand intinde mainile spre mine, cand vezi cata nevoie are de tine fiinta din fiinta ta, uiti de orice egoism pe care l-ai putea avea....este cea mai frumoasa parte din viata unui om. Tot ce pot spune ca sunt cea mai bogata femeie din lume, pentru ca am o familie fericita. Il am langa mine pe barbatul care-l iubesc din tot sufletul si ma iubeste cel putin la fel de mult, un copil sanatos, pentru care as fi in stare de orice si parintii alaturi.... Ce poate fi mai frumos...?! 

                          Am tot ceea ce  banii nu pot cumpara....