Frumosul baiat isi contempla frumusetea intr-un lac.Era atat d fascinat de el insusi,ca intr-o buna zi a cazut in lac si a murit inecat.In locul acela a aparut o floare care se numea narcisa.Dp ce a murit au venit naidele-zeitele izvoarelelor si al padurilor-si au vazut locul transformat dintr-unul cu apa dulce,intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
De ce plangi?au intrebat naidele.
Plang pt Narcis,a raspuns lacul.
Nu-i de mirare ca plangi pt Narcis,continuara ele.La urma urmelor,desi noi am alergat mereu dp el prin padure,tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
Dar Narcis era frumos?intreba lacul.
Cine altul poate sti mai bine decat tine?La urma urmelor doar pe marginile tale se apleca el in fiekre zi.lacul ramase tacut o vreme.Intr-un tarziu zise:
Il plang pe Narcis,dar niciodata nu am stiut k el era fumos.Il plang pe Narcis pt k de fiekre data cd se aplek deasupra apelor mele,eu puteam sa vad reflectata,in fundul ochilor lui,propia-mi frumusete....

Aceasta este prefata cartii Alchimistul. Mi-a placut foarte mult cand am citit cartea si imi place din cand in cand sa o recitesc..

     Ce am inteles eu din aceasta povestire este ca de multe ori suntem prea ocupati de propria noastra persoana si din aceasta cauza nu putem observa lumea ce ne inconjoara... Astept si parerile voastre..pup